CNFPA
Subcomitet Sectorial Sport CNFPA
EDUCAŢIE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ, CERCETARE-PROIECTARE ŞI SPORT
- regulament de organizare şi funcţionare -
CAPITOLUL 1. Dispoziţii generale
1. Comitetul sectorial din sectoarele de activitate Educaţie şi formare profesională, cercetare-proiectare, cultură, sport este înfiinţat în temeiul Acordului tripartit privind Cadrul Naţional al Calificărilor.
2. Comitetul sectorial se constituie şi funcţionează în sistem multipartit.
3. Principalul rol al comitetului sectorial constă în dezvoltarea, actualizarea şi validarea calificărilor.
4. Activitatea comitetului sectorial este coordonată de CNFPA, în conformitate cu prevederile legii 559/2004.
CAPITOLUL 2. Structura comitetului sectorial (CS)
5. Comitetul sectorial este o structură de dialog social, înfiinţată în baza acordului partenerilor sociali reprezentativi la nivel sectorial, acord înregistrat la CNFPA sub nr. 1919 din 05.10.2006 . Comitetul sectorial poate avea în componenţă reprezentanţi ai: partenerilor sociali, guvernului, asociaţiilor profesionale, camerelor de comerţ şi industrie, autorităţilor de reglementare, altor organizaţii reprezentative pentru sectorul de activitate.
6. Orice organizaţie îndreptăţită poate solicita comitetului sectorial aderarea la acest comitet.
7. Orice organizaţie membră a comitetului sectorial poate renunţa la calitatea de membru printr-o notificare scrisă adresată preşedintelui.
8. a) In structura Comitetului Sectorial Educaţie şi formare profesională, cercetare-proiectare, sport intra 4 subcomitete sectoriale si anume:
• cercetare-proiectare
• educaţie
• formare profesională continuă
• sport
b) Membrii pot opta să facă parte din unul sau mai multe subcomitete.
c) Fiecare subcomitet este condus de un coordonator şi un coordonator adjunct aleşi pentru 5 ani dintre reprezentanţii subcomitetului.
d) Coordonatorul şi coordonatorul adjunct reprezintă subcomitetul in Consiliul Director.
e) Cei 2 reprezentanţi ai subcomitetului reprezintă partea guvernamentală şi patronatele, respectiv, sindicatele si organizaţiile profesionale.
f) Coordonatorul şi coordonatorul adjunct se aleg de către membrii subcomitetelor cu condiţia reprezentării ambelor părţi.
g) Procedura de decizie se stabileşte la nivelul fiecărui subcomitet.
9. a) Cei 8 reprezentanţi ai subcomitetelor formează structura de conducere a comitetului sectorial asimilată unui Consiliu Director.
b) Fiecare coordonator al unui subcomitet îndeplineşte succesiv si rolul de Preşedinte al Comitetului Sectorial, cu un mandat a cărui durata este de doi ani.
c) Ordinea iniţiala de succedare la preşedinţie a coordonatorilor se stabileşte prin vot in prima şedinţă a Comitetului Sectorial.
Preşedintele următor îndeplineşte rolul de Prim Vice Preşedinte; preşedintele anterior îndeplineşte rolul de Vice Preşedinte. In absenta Preşedintelui rolul acestuia este preluat de Prim Vice Preşedinte, iar daca si acesta lipseşte rolul este preluat de Vice Preşedinte; Mandatul coordonatorilor este de 5 ani. Fiecare coordonator este ales de membrii sub comitetului pe care îl va conduce si reprezenta.
Reprezentanţii in Consiliul Director pot fi revocaţi de subsectoarele care i-au ales, acestea având obligaţia de a alege (in acelaşi timp cu revocarea precedentului) un alt reprezentant. De asemenea, în situaţia în care un reprezentant este revocat de către organizaţia pe care o reprezintă, subsectorul respectiv va alege un alt reprezentant.
10. Comitetul sectorial si subcomitetele pot lucra cu personal tehnic permanent şi experţi pe termen scurt. Pentru exercitarea atribuţiilor ce-i revin, comitetul sectorial poate fi ajutat de un secretariat tehnic, a cărui structură organizatorică este stabilită de către fiecare comitet.
11. Principalele atribuţii ale comitetului sectorial sunt:
a) contribuie la dezvoltarea cadrului legislativ privind formarea, evaluarea şi certificarea competenţelor dobândite pe cale formală, nonformală şi informală;
b) promovează sistemul de formare şi evaluare pe bază de competenţe;
c) reprezintă un consultant profesional pentru CNFPA si pentru orice alta structura cu atribuţii in formarea profesionala
d) validează calificările şi ocupaţiile şi propune introducerea unor noi calificări şi ocupaţii în Registrul Naţional al Calificărilor si după caz in COR
e) coordonează revizuirea periodică a calificărilor în vederea corelării cu cerinţele pieţei muncii;
f) validează şi propune spre aprobarea CNFPA sau după caz, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, atât proiecte de noi standarde ocupaţionale şi standarde de pregătire profesională, cât şi proiecte de actualizare a celor existente;
g) validează si propune spre aprobarea CNFPA atât proiecte de noi profile ocupaţionale, cit si proiecte de actualizare a celor existente;
h) identifică şi recomandă specialişti pe domenii ocupaţionale pentru realizarea analizei ocupaţionale, pentru definirea competenţelor şi calificărilor, precum şi pentru procesul de evaluarea şi certificarea.
i) stimulează participarea membrilor organizaţiilor reprezentate în comitetul sectorial la formarea profesională continuă;
j) elaborează, participă şi implementează proiecte naţionale şi internaţionale privind formarea profesională, dar şi alte aspecte din domeniul lor de activitate;
k) organizează colocvii, simpozioane, dezbateri şi programe, inclusiv prin intermediul unor programe cu finanţare externă, având ca obiect formarea profesională pe baza standardelor ocupaţionale/standardelor de pregătire profesionale;
l) editează publicaţii proprii şi de specialitate;
m) sprijină elaborarea de studii privind nevoia de formare profesională din domeniul său de activitate;
n) coordonează activitatea de elaborare a programelor cadru de pregătire pentru ocupaţiile şi calificările din domeniul său de activitate, le validează şi le propune spre aprobare;
o) administrează grant-urile primite pentru formarea profesională continuă;
p) dezvoltă programe de formare pentru formatori;
q) promovează activitatea comitetului sectorial şi a subcomitetelor prin diverse mijloace;
12. Modificarea structurii comitetului sectorial se aprobă prin hotărâre a plenului comitetului sectorial întrunit in şedinţă ordinara sau extraordinara, prin acordul a 2/3 din membrii comitetului sectorial.
13. Admiterea de noi membri este de competenţa Consiliului Director.
CAPITOLUL 3. Funcţionarea Comitetului sectorial
14. Organele de conducere ale Asociaţiei sunt:
a) Adunarea Generala a Asociaţiei.
b) Subcomitetele sectoriale.
c) Consiliul director,
d) Preşedintele Comitetului Sectorial
3.1. Adunarea Generală
15. Adunarea Generală este constituită din reprezentanţi desemnaţi de către toţi membrii asociaţiei şi este organul suprem de conducere al acesteia. In acest scop, Adunarea Generală are urmatoarele atribuţii :
a) aprobă şi modifică Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului Sectorial;
b) adoptă strategia şi obiectivele generale ale Comitetului Sectorial;
c) alege şi revoca membrii Consiliului Director;
d) aprobă raportul anual al Consiliului Director al Comitetului Sectorial
16. În cadrul Adunării Generale, fiecare organizaţie are dreptul la un singur vot, pentru care va desemna un reprezentant de drept şi doi supleanţi, cu drept de vot în absenţa titularului.
17. In cazul în care numărul de membri ai Comitetului sectorial depăşeşte 100, dreptul de vot la Adunarea Generală se poate exercita direct sau prin mandat scris.
18. Durata mandatului de reprezentant în Adunarea Generală este de patru ani. La sfârşitul mandatului reprezentantul organizaţiei în comitetul sectorial poate fi reconfirmat. În timpul mandatului lor, reprezentanţii în adunarea generală pot fi revocaţi de către organizaţiile care i-au desemnat, cu obligaţia înlocuirii lor cu alţi membri printr-o notificare scrisă adresată consiliului director.
19. Adunarea Generală este convocată cel puţin o data pe an, în şedinţe ordinare şi în alte situaţii prevăzute de lege şi de prezentul Regulament în şedinţă extraordinară. Adunarea Generală ordinară poate fi convocată la cererea Preşedintelui Comitetului Sectorial sau a Consiliului Director. Adunarea Generală extraordinară poate fi convocată la cererea Consiliului Director, sau a unui Subcomitet Sectorial sau la cererea a unui sfert din numărul membrilor.
20. Adunarea Generală este legal constituită, dacă la şedinţă participă cel puţin doua treimi din numărul total al membrilor asociaţiei şi adoptă hotărâri valabile cu votul a jumătate plus unu din numărul celor prezenţi. Dacă la prima convocare nu se întruneşte numărul necesar de asociaţi, la a doua convocare se va putea decide cu majoritatea absolută a celor prezenţi, oricare ar fi numărul lor.
21. Hotărârile privind modificarea statutului sau a actului constitutiv se iau în adunarea generală, cu votul a cel puţin două treimi din numărul celor prezenţi.
22. Convocarea pentru adunarea generală, cu precizarea ordinii de zi, trebuie făcută de către Consiliul director cu cel puţin 14 zile înainte de data întrunirii acesteia, prin înştiinţarea în scris sau electronică a tuturor membrilor asociaţiei.
23. Adunarea generală este condusă de către Preşedintele Consiliului Director, sau, în lipsa acestuia, de către un membru al consiliului director.
3.2. Subcomitetele sectoriale
24. Membrii Asociaţiei din sub-sectoarele de activitate la care se referă obiectul de activitate ale Asociaţiei se pot întruni în patru Subcomitete sectoriale: educaţie, formare profesională; cercetare proiectare; sport.
25. Subcomitelele sectoriale au următoarele atribuţii, referitoare la sectorul lor de activitate:
a) numesc reprezentanţii în consiliul director.
b) propun Consiliului director observaţii şi propuneri referitoare la cadrul legislativ privind formarea, evaluarea şi certificarea competenţelor dobândite pe cale formală, nonformală şi informală;
c) oferă consultanţă profesională Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor si pentru orice alta structură cu atribuţii in formarea profesională;
d) propun Consiliului director spre validare calificările şi ocupaţiile şi propune introducerea unor noi calificări şi ocupaţii în Registrul Naţional al Calificărilor si după caz in Clasificarea Ocupaţiilor din România;
e) propun consiliului director revizuirea periodică a calificărilor în vederea corelării cu cerinţele pieţei muncii;
f) înaintează consiliului director propunerile de validare a standardelor ocupaţionale şi a standardelor de pregătire profesională din domeniul lor de activitate;
g) înaintează consiliului director propunerile de validare proiecte de noi profiluri ocupaţionale si proiecte de actualizare a celor existente;
h) identifică şi recomandă specialişti pentru realizarea analizei ocupaţionale, pentru definirea competenţelor şi calificărilor, precum şi pentru procesul de evaluare şi certificarea.
i) înaintează consiliului director propunerile privind participarea Comitetului sectorial la realizarea şi implementarea de proiecte naţionale şi internaţionale privind formarea profesională, dar şi alte aspecte din domeniul lor de activitate;
j) propune programe cadru de pregătire pentru ocupaţii şi calificări şi le propune pentru validare Consiliului director.
26. Membrii Comitetului sectorial pot opta să facă parte din unul sau mai multe subcomitete.
27. Fiecare subcomitet sectorial îşi elaborează propriul regulament de funcţionare.
28. Fiecare subcomitet sectorial este condus de un coordonator şi un coordonator adjunct.
3.3. Consiliul director
29. Consiliul director este organul executiv de conducere al Asociaţiei, format din 8 membri, aleşi de Adunarea Generală, pentru o perioadă de 4 ani. Membrii Consiliului director sunt coordonatorul şi coordonatorul adjunct al fiecărui subcomitet sectorial
30. Consiliul Director alege dintre membrii săi un preşedinte, un prim vicepreşedinte şi un vicepreşedinte.
31. Funcţia de preşedinte al Comitetului sectorial şi al Consiliului Director se deţine prin rotaţie, pe timp de doi ani, de către reprezentantul desemnat al fiecărui subcomitet sectorial.
32. Reprezentanţii in Consiliul Director pot fi revocaţi de subcomitetele care i-au ales, acestea având obligaţia de a alege (in acelaşi timp cu revocarea precedentului) un alt reprezentant.
33. Prim vicepreşedintele Consiliului director va îndeplini, în anul următor, funcţia de preşedinte al Asociaţiei şi al Consiliului director al Asociaţiei; preşedintele anterior îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte.
34. Consiliul director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale.
35. Consiliul director are următoarele atribuţii:
a) asigură conducerea operativă a activităţii Comitetului sectorial între şedinţele adunării generale şi realizează acte de dispoziţie a patrimoniului Comitetului Sectorial;
b) propune obiectivele şi programul de activităţi pentru perioadele dintre întrunirile Adunării Generale;
c) încheie acte juridice în numele şi pe seama Comitetului sectorial;
d) aprobă sau respinge aderarea ulterioară în Asociaţie a altor persoane juridice, precum şi retragerea din Comitetul Sectorial;
e) asigura intocmirea si prezentarea catre Adunarea Generală a raportului de activitate pe perioada anterioară şi a proiectului programelor Asociaţiei, pe care le supune spre aprobare Adunării Generale;
f) angajează în funcţie de necesităţi personal calificat şi stabileşte salariile administraţiei asociaţiei, dacă este cazul;
g) exercită orice alte atribuţii şi îndeplineşte însărcinări stabilite de Adunarea Generală;
h) aprobă excluderea membrilor din Comitetul Sectorial, după ascultarea celui în cauză;
i) înaintează, în numele Comitetului sectorial, propunerile legislative privind formarea, evaluarea şi certificarea competenţelor dobândite pe cale formală, nonformală şi informală, către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor / Autoritatea Naţională pentru calificări.
j) oferă consultanţă profesională Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor si pentru orice alta structură cu atribuţii in formarea profesională;
k) validează calificările şi ocupaţiile şi propune introducerea unor noi calificări şi ocupaţii în Registrul Naţional al Calificărilor si după caz in Codul Ocupaţiilor din România;
l) coordonează revizuirea periodică a calificărilor în vederea corelării cu cerinţele pieţei muncii; m) validează şi propune spre aprobarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor sau după caz, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, atât proiecte de noi standarde ocupaţionale şi standarde de pregătire profesională, cât şi proiecte de actualizare a celor existente;
n) validează si propune spre aprobarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor atât proiecte de noi profiluri ocupaţionale, cit si proiecte de actualizare a celor existente;
o) identifică şi recomandă specialişti pe domenii ocupaţionale pentru realizarea analizei ocupaţionale, pentru definirea competenţelor şi calificărilor, precum şi pentru procesul de evaluarea şi certificarea.
p) elaborează, participă şi implementează proiecte naţionale şi internaţionale privind formarea profesională, dar şi alte aspecte din domeniul lor de activitate;
q) organizează colocvii, simpozioane, dezbateri şi programe, inclusiv prin intermediul unor programe cu finanţare externă, având ca obiect formarea profesională pe baza standardelor ocupaţionale/standardelor de pregătire profesionale;
r) editează publicaţii proprii şi de specialitate;
s) sprijină elaborarea de studii privind nevoia de formare profesională din domeniul său de activitate;
t) coordonează activitatea de elaborare a programelor cadru de pregătire pentru ocupaţiile şi calificările din domeniul său de activitate, le validează şi le propune spre aprobare;
u) dezvoltă programe de formare pentru formatori;
v) promovează activitatea comitetului sectorial şi a subcomitetelor prin diverse mijloace;
36. Consiliul director se întruneşte cel puţin o dată la trei luni sau ori de câte ori este necesar, la data stabilită de Preşedinte sau, în lipsa acestuia, de Prim-vicepreşedinte. Convocarea se face în scris, prin fax sau email, de către Preşedinte, Prim-vicepreşedinte, Vicepreşedinte sau la iniţiativa a cel puţin 3 membri din Comitetul Director, cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, cu excepţia cazurilor urgente, când consiliul se poate întruni fără convocare.
37. La şedinţele consiliului director este necesară participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul de membri, dintre care unul trebuie să fie Preşedintele consiliului sau, în lipsa acestuia, Prim Vicepreşedintele sau Vicepreşedintele.
38. Adoptarea hotărârilor se face pe baza principiului consensului pentru situaţiile în care nu există obiecţii pentru chestiunea în dezbatere sau asupra formulării hotărârii. Altfel, se supune la vot pe baza principiului votului majoritar, decizia fiind luată cu majoritate simplă de voturi a celor prezenţi. In caz de egalitate de voturi, decide votul Preşedintelui.
39. Daca o hotărâre nu poate fi adoptata din lipsa de cvorum, se reconvoacă şedinţă, la cel puţin o zi, ca şedinţă extraordinara si se pot lua hotărâri cu votul majorităţii celor prezenţi, nemaifiind necesară prezenta majorităţii simple a membrilor Consiliului Director.
40. Procesul verbal al şedinţei este întocmit de către un membru al secretariatului tehnic al comitetului sectorial. Procesul verbal sau informarea (după caz) va fi transmis la CNFPA.
41. La şedinţele comitetului sectorial poate participa reprezentantul CNFPA şi cu titlu de invitaţi reprezentanţi ai altor instituţii, specialişti în domeniu.
42. Delegarea dreptului de vot este posibila si va fi comunicata in scris Preşedintelui înainte de şedinţă.
43. Consiliul Director poate pune în discuţie situaţiile create prin neparticipare repetată a unor membri la activităţile programate (minim 3 activităţi succesive), putând lua inclusiv decizia de solicitare a înlocuirii respectivului membru cu un alt reprezentant al subcomitetului sectorial.
3.4. Preşedintele şi Vicepreşedinţii Comitetului Sectorial
44. Preşedintele Consiliului director este şi preşedintele asociaţiei, ales de către Consiliul Director, pentru o perioada de doi ani, dintre membrii Consiliului director.
45. Preşedintele Consiliului director are următoarele atribuţii principale:
a) reprezintă Comitetul sectorial în faţa autorităţilor publice şi în relaţiile cu terţii;
b) coordonează şi asigură buna organizare şi desfăşurare a activităţii Comitetului Sectorial;
c) conduce lucrările Adunării Generale şi ale Consiliului Director;
d) are responsabilitatea semnăturii pe toate documentele Comitetului Sectorial;
e) îndeplineşte orice alte atribuţii trasate de Adunarea Generală şi Consiliul Director;
46. Preşedintele şi Vicepreşedinţii Comitetului Sectorial sunt, în ordine, înlocuitorul de drept al Preşedintelui Consiliului Director şi îndeplineşte orice sarcini îi sunt trasate de Adunarea Generală, Consiliul Director sau Preşedintele Asociaţiei.
CAPITOLUL 4. Dispoziţii finale
27. Prevederile prezentului ROF se pot modifica prin acordul a 2/3 din membrii comitetului sectorial, în cadrul Adunării Generale, la propunerea acestora.
Adoptat azi 23.02.2009, în Adunarea Generală a comitetului sectorial Educaţie şi formare profesională, cercetare-proiectare, şi sport.
EDUCAŢIE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ, CERCETARE-PROIECTARE ŞI SPORT
Din anul 2006, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor este semnatar al acordului tripartit privind Cadrul Naţional al Calificărilor, membru al Comitetului Sectorial „Educaţie şi formare profesională, cercetare-proiectare, sport” şi reprezentant al Subcomitetului Sectorial „Sport” având ca direcţii de acţiune recunoaşterea naţională a formării profesionale şi crearea unui sistem de asigurare a calităţii bazate pe standarde naţionale folosite atât la formarea cât şi la evaluarea de competenţe specifice domeniului sport.
Centrul Naţional de Formare şi Perfeţionare a Antrenorilor s-a implicat în proiectul „Phare 2006/018-147.04.02.02.02. – Înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Calificări Europe Aid/ 12458/D/SER/RO” obiectivul general al proiectului fiind „continuarea creerii unui sistem transparent al calificărilor, la nivel naţional, în domeniul educaţiei şi formării profesionale, în scopul susţinerii creşterii coerenţei sistemului actual de formare profesională iniţială şi a celui de formare profesională continuă, în perspectiva învaţării pe tot parcursul vieţii, care să beneficieze de implicarea partenerilor sociali prin intermediul comitetelor sectoriale".
În cadrul acestui proiect Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor a propus spre aprobare şi a primit finanţare pentru elaborarea a 5 standarde ocupaţionale pentru calificările Instructor sportiv, Preparator fizic, Monitor de schi, snowboard şi sporturi de alunecare pe zăpadă, Maseur sportiv şi Animator sportiv.
Experţii sectoriali numiţi de Autoritatea Naţională pentru Calificări din cadrul Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor pentru elaborarea standardelor ocupaţionale sunt: Dna. Georgeta Vlăduţu- Expert Consultant în cadrul Centrului de Pregătire Profesională în Cultură (Instructor Sportiv, Preparator Fizic, Monitor de schi, snowboard şi sporturi de alunecare pe zăpadă) şi Dl. Daniel Mitrea- Director Tehnic în cadrul Federaţiei Române de Rugby (Maseur sportiv şi Animator sportiv).
La elaborarea Standardelor Ocupaţionale au participat şi reprezentanţi ai Federaţiilor Sportive Naţionale, membre ale Subcomitetului „Sport”, în cadrul şedinţelor de lucru săptămânale organizate de către C.N.F.P. Antrenori.
Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, prin reprezentanţii săi are rolul de a verifica şi valida cele cinci standarde ocupaţionale enunţate mai sus.
Perioada de derulare a acestui proiect este de 16 luni, respectiv 1 aprilie 2008 – 31 iulie 2009.
SUBCOMITETUL SECTORIAL SPORT
Subcomitetul Sectorial „Sport” reprezentat de Centrul National de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor îşi desfăşoară activitatea în baza „Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului Sectorial Educaţie şi formare profesională, cercetare-proiectare, sport”.
Principalele atribuţii ale Subcomitetului „Sport” sunt dezvoltarea, actualizarea şi validarea calificărilor specifice domeniului „sport” şi recomandarea specialiştilor în vederea elaborării, evaluării şi validării standardelor ocupaţionale pentru domeniul nostru de activitate.
Subcomitetul sectorial „Sport” este condus de un Consiliu Director având următoarea componenţă:
Coordonator: Georgescu Claudia - Director M.T.S.
Coordonator adj: Ilie Adrian – Director C.N.F.P. Antrenori
Membrii: Evi Silviu – Director Tehnic F.R. Schi şi biatlon
Vişan Mihai – Vicepresedinte S.N.P.V.„Pro LEX”
Mitrea Daniel – Director Tehnic F.R.Rugby
Pierre Joseph de Hillerin – Director I.N.C.S
Dan Serafim – Director Tehnic F.R. Atletism
Florentin Marinescu – Preşedinte F.R. Arte Marţiale
În prezent la Sucomitetul „Sport” sunt afiliaţi 47 de membrii:
Nr. - Membrii ai Subcomitetul Sport
1. Ministerul Tineretului şi Sportului
2. C.N.F.P. Antrenori
3. Institutul National de Cercetare pentru Sport
4. Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori
5. Centrul de Studii Postuniversitare al Ministerului Administratiei si Internelor
6. F.R. Canotaj
7. F.R. Culturism şi Fitness
8. F.R. Fotbal
9. F.R. Handbal
10. F.R. Polo
11. F.R. Rugby
12. F.R. Şah
13. F.R. Schi Biatlon
14. F.R. Scrimă
15. F.R. Tenis de Masă
16. F.R. Tir Sportiv
17. F.R. Atletism
18. F.R. Aeronautică Română
19. F.R. Aikido
20. F.R. Alpinism şi Escaladă
21. F.R. Arte Marţiale
22. F.R. Badminton
23. F.R. Baschet
24. F.R. Baseball şi Softball
25. F.R. Bob şi Sanie
26. F.R. Box
27. F.R. Bridge
28. F.R. Ciclism şi Triatlon
29. F.R. Dans Sportiv
30. F.R. Gimnastică
31. F.R. Go
32. F.R. Hochei pe iarbă
33. F.R. Hochei pe gheaţă
34. F.R. Kaiac-Canoe
35. F.R. Karate Kyokushin I.K.O.2
36. F.R. Karate Modern
37. F.R. Lupte
38. F.R. Modelism
39. F.R. Motociclism
40. F.R. Orientare
41. F.R. Patinaj
42. F.R. Popice-Bowling
43. F.R. Snooker
44. F.R. Table
45. F.R. Taekwondo ITF
46. F.R. Tir cu Arcul
47. F.R. Volei
Documente
- COD ETIC C.N.F.P.A.
- Codul etic CNFPA.pdf
- RECUNOASTEREA DIPLOMELOR SI CALIFICARILOR PROFESIONALE PENTRU PROFESIILE REGLEMENTATE DIN ROMANIA
- Legea 200 din 2004.pdf
- Declaratie de avere 2021 Contabil Sef
- Declaratie de avere 2021 Contabil Sef.pdf
- Declaratie de interese 2021 Contabil Sef
- Declaratie de interese 2021 Contabil Sef.pdf
- Decizie coordonator Plan de integritate
- Decizie coordonator Plan de integritate.pdf
- Decizie Plan de integritate SNA
- Decizie Plan de integritate SNA.pdf
- Declaratie agenda de integritate
- Declaratie agenda de integritate.pdf
- Raport activitate CNFPA 2022
- Raport activitate CNFPA 2022.pdf
- ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA M.SP.
- Hotărâre nr. 25 din 5 ianuarie 2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sportului.pdf
- Tipizat reclamație administrativa - neprimire informații in termen legal
- Tipizat reclamație administrativa - neprimire informații in termen legal.pdf
- Tipizat reclamație administrativa - raspuns negativ
- Tipizat reclamație administrativa - raspuns negativ.pdf
- Declaratie de avere Ceamuru Marina Ramona
- Declaratie de avere Ceamuru Marina Ramona.pdf
- Declaratie de interese Ceamuru Marina Ramona
- Declaratie de interese Ceamuru Marina Ramona.pdf
- Tipizat solicitare informatii publice
- Tipizat solicitare informatii .pdf
- Inventarul masurilor de transparenta institutionale si de prevenire anticoruptie
- Inventarul masurilor de transparenta institutionale si de prevenire anticoruptie 2023.pdf
- HG 576 din 2023
- HG 576 din 2023.pdf
- Proces verbal bunuri cu titlul gratuit
- Proces verbal bunuri cu titlul gratuit 2023.pdf
- Program de dezvoltare SCIM
- Program de dezvoltare SCIM 2024.pdf
- Raport evaluare anuala plan de integritate
- Raport evaluare anuala plan de integritate 2023.pdf
- Raport evaluare legea 544 pe 2023
- Raport evaluare legea 544 pe 2023.pdf
- Registrul general al riscurilor CNFPA
- Registrul general al riscurilor CNFPA 2023.pdf
- ROF CNFPA 2023
- ROF CNFPA 2023.pdf
- Transparenta veniturilor salariale CNFPA 2024
- Transparenta veniturilor salariale CNFPA 2024.pdf
- Raport activitate CNFPA 2023
- Raport activitate CNFPA 2023.pdf
- REZULTATE FINALE CONCURS
- REZULTATE FINALE CONCURS.pdf